La 1 decembrie 1948 Prezidiul Republicii Populare Romane a emis decretul numarul 358 pentru stabilirea situatiei de drept a fostului cult greco-catolic prin care toate bunurilor ce apartinusera institutiei centrale a Bisericii Unite treceau in proprietatea statului. Ca urmare a revenirii comunitatiilor greco-catolice la cultul ortodox roman bisericile si averile parohiilor ce apartinusera comunitatilor greco-catolice au revenit parohiilor ortodoxe (foste greco-catolice) in conformitate cu dispozitiile articolului 37 al Legii Cultelor.
Niciun episcop nu a semnat unirea religioasa, ca urmarea au fost arestati, iar catredralele lor au fost preluate de ierarhii ortodocsi. Odata cu incetarea existentei legale a Bisericii Unite, preotii si credinciosii au fost nevoiti sa-si manifeste credinta in spatiul privat. Insa este cunoscut faptul ca in regimurile totalitare distinctia dintre spatiul public si privat dispare, statul invadand sfera privata a individului, negandu-i demnitatea, libertatea si drepturile. Cu toate eforturile depuse de regim, existenta unei Bisericii Greco-Catolice clandestine era o realitate confirmata de rapoartele autoritatiilor de stat. Desi fara baza legala, Biserica Greco-Catolica si-a continuat activitatea datorita episcopilor hirotoniti clandestin si preotilor ramasi in rezistenta. Istoria ei din ultima jumatate a veacului trecut se impleteste cu cea a rezistentei anticomuniste.
Au existat preoti greco-catolici care au semnat revenirea din diferite motive: de teama, din dorinta de a-si proteja familiile, ori pur si simplu cu speranta ca lucrurile se vor schimba curand, la vremea respectiva circuland multe zvonuri cu privire la declansarea unui nou razboi, care se va incheia cu victoria Occidentului,